Câte flori ai mai văzut mergând pe stradă și câți mărăcini?
Este greu să vezi trandafiri într-o grădină stearpă, păcat că trăim într-una.
Suflet
Când sufletele sunt,
suntem și noi.
Dacă nu mai sunt,
noi tot suntem,
dar… goi.
Oare
Ți-ai imagina vreodată
Altă lume
Cu alți oameni
Cu alte întâmplări
-Oare am mai fi aceeași?
Iarnă grea
O scânteie căzută
sub noroaie grele
de plumb.
Cei ce nu mai sunt,
sub încuinare scurg
mied acru al divinului
ce răpește vii…
Ne așteaptă-n zori
cu șrapnel de sărbători,
cu-n iad măiastru-
Ger.
Cum să faci să scurgă
o viață de nebun
în brațe dulci, stalactite
ce pironesc în dar.
Pierzi ani și minți și zile,
zbori sorbit de zei
spre mândrie
Rece.
Rămâi în vise arse
și pulbere de nor
stele lunguiețe,
ce-ți cântă aprig dor.
Zbori, suflete, la zei
în candele aprinse,
noi cei de jos…
Fără lacrimi –
Sarcofag-
Al tinereții lumii
pulberi arderi calme
cu ruine de carne,
murim și noi cu tine
c-o slujbă ponosită…
Să știi că ne e dor.
Zbori, suflete, la zei…
N-ai prins și iarna asta.
Felină autumnală.
S-a pierdut printre frunze lipsite de viață
în arome de vin sec
s-a întors și s-a pierdut iubita mea
ca o pisică-n…
toamnă.
Vânt.
Și-ai venit acum, vânt. Să mă tulburi, să mă negi. Să-mi scoți suflul din briză. Din codrii goi, m-ai ajuns în nesfârșite văi… ale zeilor. Zei de piatră, suflete pustii… trăiri false și ceruri gri. Zbor pe-un fum haotic, slab înfățișat. Frunze căzute și ploi infinite. Suflă.
Îndemne.
Să nu-ți știe nimeni dorurile
sau ce te doare.
Să sufli împotriva brizei,
să formezi un mic vârtej,
ce să te poarte pe zări.
Să iubești ce ai mai mult decât dorința.
Să înoți în fiecare picătură de apă…
ai ce învăța.
Să nu-ți ascunzi neajunsurile de lume!
În lume se ascund cei ce ți le iubesc.
Să nu-ți tragi răsuflarea după fiecare pas…
în liniștea mișcării te poți regăsi.
Să nu-i asculți pe cei ce te îndeamnă…
lasă-i… să te pătrundă!
