O scânteie căzută
sub noroaie grele
de plumb.
Cei ce nu mai sunt,
sub încuinare scurg
mied acru al divinului
ce răpește vii…
Ne așteaptă-n zori
cu șrapnel de sărbători,
cu-n iad măiastru-
Ger.
Cum să faci să scurgă
o viață de nebun
în brațe dulci, stalactite
ce pironesc în dar.
Pierzi ani și minți și zile,
zbori sorbit de zei
spre mândrie
Rece.
Rămâi în vise arse
și pulbere de nor
stele lunguiețe,
ce-ți cântă aprig dor.
Zbori, suflete, la zei
în candele aprinse,
noi cei de jos…
Fără lacrimi –
Sarcofag-
Al tinereții lumii
pulberi arderi calme
cu ruine de carne,
murim și noi cu tine
c-o slujbă ponosită…
Să știi că ne e dor.
Zbori, suflete, la zei…
N-ai prins și iarna asta.
