Să iubești o ochelaristă…

Ai crezut vreodată că este greu să te duci la oftalmolog și să îți pui dimineața ochelarii pe nas pentru a-ți putea distinge fratele mai mic de un coș de gunoi?
Cred că te obișnuiești… n-am avut ocazia să fiu în situație, atât cu ochelarii, cât și cu fratele mai mic. Cu toate acestea, cred că există ceva ce ne invocă nouă, bărbaților, „crize existențiale”… ceva ce nu arată semne de a ne lăsa să ne obișnuim vreodată.
Toți zic că au iubit odată, dar vin eu cu întrebarea: Ai iubit vreodată o ochelaristă?
De unde această întrebare? Nu știu, parcă reflexiile acelea ciopârțite și înmulțite de sute de ori din cele două bucăți de sticlă ce-i încătușează ochii iubitei mele m-au obligat să mă gândesc la asta.
Cred că nu ești niciodată conștient de cine ești într-o relație până când nu iubești o ochelaristă, pentru că atunci când vă priviți, perdeaua aceea transparentă îți prinde și ție un cadru, văzând cine ești când ești cu ea. Și-ți voi spune clar, așa cum i-am spus odată „Sunt fascinat de cine sunt când sunt cu tine”. Cum puteam să văd cine sunt fără plăsmuirile mele din lentile care mereu mă trag ca pe-un zmeu atunci când mă-nalț în absență?
În fiecare moment, te miri. Asta îți caracterizează acum viața… mirarea. Te surprinde orice, ca pe un copil naiv. Ești atât de mirat încât nu știi cum să reacționezi, parcă toată realitatea se derulează cu milioane de cadre pe secundă și vezi o imagine statică. Deodată, ești alt om. Parcă ochii ei sunt soarele și prin lentile îți ard sufletul, așa cum făceam cu lupa și ziarele când eram mici. Parcă ochelarii ăia scormonesc fiecare părticică a corpului tău, parcă prin ei îți vede inima, nu corpul, și începi să șimți fiecare privire în fiecare capilară.
Ajungi să ai urme în jurul ochilor din cauza momentelor când rama te înțeapă când vă sărutați, începi să îți iei palme pentru când îi murdărești ochelarii cu nasul sau respirația… însă, atunci, nu contează că puloverul tău este de la Hugo Boss, sau cămașa de la Armani… atunci când îți spune că lentilele ei sunt murdare, ambele devin cârpe pentru ochelari. Oricât de nepriceput ai fi, devii un aparat de curățat cu picioare, poate-poate s-o mai lua din magia lor și la tine. Te mai enervezi, o faci „chioară”, se supără și trebuie să-ți ceri scuze de sute de ori, pentru că ea nu se lasă ușor. Parcă lentilele alea sunt două scuturi de cruciat care te împung. Mai auzi câte un scârțâit și speri că ți-ai rupt tu un os, decât să-i strici ei prețioasele bijuterii din fața ochilor. Să vezi când îți mai iei câte un cot când își ia dimineața ochelarii de pe noptieră… Îți mai prinzi părul prin rame și te chinui să nu-l rupi, o ții numai pe-o parte ca să nu o înțepe ochelarii… să nu mai zic de când i se ridică atunci când stă întinsă și arată ca un extraterestru.
Când privești din exterior, ochii ei par mici și ciudați. Parcă pupila se dilata când omul privește la ceva față de care simte afecțiune. Adevărul este, totuși, că cel mai frumos sentiment este atunci când, deși micșorate de lentile, pupilele ei continuă să se mărească, parcă acoperind irisul. Atunci simți că te topești și devii și tu o bucată de sticlă destinată luptei cu dioptriile.
Iar dacă ai vreun prieten și-i dorești tot binele și tot răul deodată, doar prinde-l pe stradă și…
Blesteamă-l…strigând la el:
„Să iubești o ochelaristă!”

Autor: enestefan

Artist în slove.

3 gânduri despre „Să iubești o ochelaristă…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s