Iarnă grea

O scânteie căzută

sub noroaie grele

de plumb.

Cei ce nu mai sunt,

sub încuinare scurg

mied acru al divinului

ce răpește vii…

Ne așteaptă-n zori

cu șrapnel de sărbători,

cu-n iad măiastru-

Ger.

Cum să faci să scurgă

o viață de nebun

în brațe dulci, stalactite

ce pironesc în dar.

Pierzi ani și minți și zile,

zbori sorbit de zei

spre mândrie

Rece.

Rămâi în vise arse

și pulbere de nor

stele lunguiețe,

ce-ți cântă aprig dor.

Zbori, suflete, la zei

în candele aprinse,

noi cei de jos…

Fără lacrimi –

Sarcofag-

Al tinereții lumii

pulberi arderi calme

cu ruine de carne,

murim și noi cu tine

c-o slujbă ponosită…

Să știi că ne e dor.

Zbori, suflete, la zei…

N-ai prins și iarna asta.

Căldură- cuptor.

Ia spune-mi tu, vânt înghețat…

pe unde umbli?

Nu vezi că mă topesc?

Mi se topește și inima de gheață-

ca-ntr-o-ncălzire globală interioară

căci eu însumi sunt globul-

în al meu suflet

degerat.

 

Să fug după tine, mi-e cald…

să te aștept, mă ard

să vii tu… e-n zadar

a arde- cald- degerat…

în luna lui

Cuptor.

 

Absolvent.

12 pagini,
12 ani
Ca 12 vieți…
Trec ca…
12 clipe.

Pagini, pagini, pagini-
Din viață,
Din cărți,
Din timp.

Ani, ani și ani
Din viață,
Din suflet…
Între pereți rătăcitori,
Ce se lasă părăsiți de frumos.

Aruncă-ți sufletul în văzduh, tinere
De sub roba neagră!
Pagini…
De viață.

Ești acolo?

Ești acolo…
Când vreau să-ți spun
că mai am o singură clipă
de dor?

Ești acolo…
Când vreau să-ți spun
că ești un răsărit timpuriu,
anapoda, grăbit…
Pierdut pe-alocuri,
regăsit în mine?

Ești acolo…
Da, știu că ești.
Știu că ești aici.
Îmi bați în torace
și-mi curgi în vene,
iar când mai privesc odată-n-
suflet…
Văd că…
Ești acolo.