Iarnă grea

O scânteie căzută

sub noroaie grele

de plumb.

Cei ce nu mai sunt,

sub încuinare scurg

mied acru al divinului

ce răpește vii…

Ne așteaptă-n zori

cu șrapnel de sărbători,

cu-n iad măiastru-

Ger.

Cum să faci să scurgă

o viață de nebun

în brațe dulci, stalactite

ce pironesc în dar.

Pierzi ani și minți și zile,

zbori sorbit de zei

spre mândrie

Rece.

Rămâi în vise arse

și pulbere de nor

stele lunguiețe,

ce-ți cântă aprig dor.

Zbori, suflete, la zei

în candele aprinse,

noi cei de jos…

Fără lacrimi –

Sarcofag-

Al tinereții lumii

pulberi arderi calme

cu ruine de carne,

murim și noi cu tine

c-o slujbă ponosită…

Să știi că ne e dor.

Zbori, suflete, la zei…

N-ai prins și iarna asta.

Căldură- cuptor.

Ia spune-mi tu, vânt înghețat…

pe unde umbli?

Nu vezi că mă topesc?

Mi se topește și inima de gheață-

ca-ntr-o-ncălzire globală interioară

căci eu însumi sunt globul-

în al meu suflet

degerat.

 

Să fug după tine, mi-e cald…

să te aștept, mă ard

să vii tu… e-n zadar

a arde- cald- degerat…

în luna lui

Cuptor.

 

Absolvent.

12 pagini,
12 ani
Ca 12 vieți…
Trec ca…
12 clipe.

Pagini, pagini, pagini-
Din viață,
Din cărți,
Din timp.

Ani, ani și ani
Din viață,
Din suflet…
Între pereți rătăcitori,
Ce se lasă părăsiți de frumos.

Aruncă-ți sufletul în văzduh, tinere
De sub roba neagră!
Pagini…
De viață.

Ești acolo?

Ești acolo…
Când vreau să-ți spun
că mai am o singură clipă
de dor?

Ești acolo…
Când vreau să-ți spun
că ești un răsărit timpuriu,
anapoda, grăbit…
Pierdut pe-alocuri,
regăsit în mine?

Ești acolo…
Da, știu că ești.
Știu că ești aici.
Îmi bați în torace
și-mi curgi în vene,
iar când mai privesc odată-n-
suflet…
Văd că…
Ești acolo.

Fumează-mă.

Aprinde-ți țigara
de la focul inimii mele…
pe care-l aprinzi cu fiecare-
scânteie
din privirile ce mă carbonizează-
subtil.
Și-apoi răsuflă
fumul fiecărei clipe
arse
într-un sărut-
de epoci întregi.

Eu nu te voi distruge, iubita mea,
nu te voi face să tușești
sau să-ți fie rău…
Așa că-
Fă-mă, iubito…
Nicotină-
Să-ți străbat respirația
și să-ți fiu dependență.
Să mă fumezi în fiecare dimineață
la o cafea
Într-o zi de martie,
pe terasa ta îngustă
cu privire la-
Suflet.

Lasă-ți Vogue-ul
pe un colț de etajeră
lângă punga aia goală de Pandora…
și inspiră-mă tot
apoi expiră-mă-
imaterial
plutind adânc în brațele tale-
Și-amestecându-mă cu-o picătură
de Dior
de pe-al tău umăr.

Eu nu te voi îneca, scumpo,
nici când vei stinge-un filtru ars
într-o scrumieră veche…
ci-ți voi promite
că-n fiecare clipă
Voi arde…

În adâncul suflului…

tău.

14 februarie

14-

Ia-o-n brațe

de 14 ori

cu-n surâs de februarie

și-i ascultă orice suspin-

al inimii.

 

În 14-

moduri să-i prinzi sufletul

și să-l muști…

cu șoapte-

dulci.

 

În 14-

clipe

să te-ndrăgostești din nou de ea

și în 14 glasuri să-ți strigi-

iubirea.

 

În 14-

vieți

s-o iubești

ca-n orice februarie

14.

Aripi pe-un deget

img_3776

Cred că doar am prins un fulg
sau o sclipire
din ale mele imense aripi.
Le-am putut gusta o briză,
într-un recviem orchestrat de nori
cu fugari sepulcral de albi,
pierduți de mii de ani
și ere glaciare
sub pleoapele mele.

Văd câte-un zburător
și-un spirit ahasveric ce se minte că-i place-
A se pierde…
cum culege rădăcini pierdute,
carbonizate de priviri,
ale unui lemn de cireș…
Câmpuri de plumb
cu foste petale roșii-
putrezite…
Și spini tociți ce trag întunericul
în țeapă-
Și-un ochi cu melanism
lipsit de mușchi
Oblici.
Pierdut pe oglinzi șterse
și strigăte de ciocuri moarte
și valuri ce mugesc, cer-
a piere-
Într-un gust amar.

Două acorduri false
și-o baghetă ruptă…
Dirijează ani
pierduți în contratimp.
Ace de brad,
pe orologii sure
curg leneș, frigian,
rugate să se frângă.

Și-ntre oameni…
Grăbiți, leneși, înalți, scunzi, bogați, săraci, poeți, genii…

Le-am pierdut.

Măcar…
O stea am putut a prinde
și-o coase în inima mea
Ca s-o împletesc-
În două aripi…
Pe care ți le-am pus…
Pe-un deget.

Și poate…
Când orașul se va mai întuneca-
în miez de noapte-
Cu doi îndrăgostiți
Ce se privesc în suflet
Pe-ntuneric…
Spunând două cuvinte-
Pentru prima oară-
Ți-o sclipi o stea
Pe-aceeași bancă
Și-ai prinde, de pe degetul îmbrățișat de câte două…
Două aripi…
Să zbori-
În aceeași ieșire din parc
Și ți-oi spune încă odată
Pe limbă shakespiriană

„You’ve put the most wonderful wings on the back of my soul
At least I could put them on your finger.”